
Proprietățile vindecătoare ale galbenelelor
Calendula officinalis poate fi folosita atât intern, cât și extern pentru a susține sistemul imunitar, vindeca pielea și infecțiile.
Galbenelele functioneaza ca o magie, prin promovarea reparării și creșterii celulelor, împreună cu proprietățile sale naturale antiseptice, antifungice și antiinflamatorii.
Daca vrei sa inveti cum se face un macerat de galbenele in ulei uita-te aici https://www.magdatrandafir.ro/blog/macerat-de-plante
Ce este un unguent?
În general, unguentele sunt destul de grase, stabile la depozitare și includ uleiuri hrănitoare, cum ar fi uleiul de cocos, uleiul de măsline, uleiul de migdale dulci sau altele. Împreună cu un ulei de bază (sau mai multe), unguentele conțin, de obicei, ceară sau unturi naturale pentru a lega ingredientele și a le face semisolide la temperatura camerei.
INGREDIENTE PENTRU 100 GR PRODUS
FAZA A
-ulei de măsline macerat cu gălbenele -75,5 gr
-ceară naturală de albine - 16 gr
- unt de shea - 8 gr
FAZA B
- vitamina E -0.4 gr
-extract de gălbenele ( optional) -0,1 gr
MOD DE PREPARARE
Într-un pahar termorezistent se topeşte pe baie de apă Faza A -ceara de albine împreună cu uleiul de măsline macerat cu gălbenele si cu untul de shea. După topire se îndepărteză de la sursa de căldură, se amestecă şi se lasă la răcit.
Pentru a accelera răcirea, se poate pune compoziţia peste un vas cu apă rece şi se amestecă din când în când.
În compoziţia răcită până la temperatura mâinii se încorporează restul ingredientelor din Faza B.
Unguentul astfel preparat se transferă în recipientul dedicat.

Și așa faci un unguent de galbenele acasă!
Ce proces simplu și frumos, nu? Sper că ați găsit acest tutorial interesant, util și inspirant. Simțiți-vă liberi să puneți întrebări în comentariile de mai jos.

Magda Trandafir